COMUNICAT DE PRESĂ – Ședința și seminarul Asociației Aeroporturilor din România, 25 februarie 2016

Thursday, 25 February 2016

Astăzi, 25 februarie 2016, se desfășoară la BăileFelix, județul Bihor, primul seminar de lucru din 2016 al directorilor generali ai aeroporturilor membre ai Asociației Aeroporturilor din România (A.A.R.) și a reprezentanților membrilor asociați A.A.R.

Seminarul reuneşte reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Autorității Aeronautice Civile Române, președinți ai Consiliilor Județene, precum și reprezentanții aeroporturilor și organizațiilor membre A.A.R.

În cadrul seminarului de lucru se vor dezbate teme din aviația civilă din România ce privesc dezvoltarea infrastructurii transportului aerian, proiectul Noului Cod Aerian, Master Planul General de Transportal României, cooperarea dintre Ministerul Transporturilor, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, aeroporturi și celelalte instituții care își desfășoară activitatea în perimetrul aeroportuar.

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, domnul Nicușor Marian Buică a afirmat cu această ocazie importanța dezvoltării infrastructurii de transport aerian, precum și accesarea de fonduri europene pentru finanțarea proiectelor de acest gen. Totodată, ministerul prin reprezentanții săi se află într-un dialog deschis cu toți cei interesați de finanțări europene în domeniul infrastructurii aeroportuare.

Domnul Cornel Popa, Președintele Consiliului Județean Bihor, prezent la acest eveniment și-a exprimat susținerea pentru dezvoltarea aeroporturilor și atragerea de fonduri europene în acest domeniu.

Domnul David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România a evidențiat importanța actualizării CoduluiAerian și a stabilirii unei strategii coerente de dezvoltare a aeroporturilor cu atât mai mult cu cât industria aviației civile se confruntă cu noi cerințe datorită riscurilor crescute de securitate, precum și a noilor prevederi privind siguranța și concurența.

În același context va avea loc tot astăzi și prima ședință a Consiliului Director al A.A.R. de pe anul 2016. Ambele evenimente au fost organizate cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și a Aeroportului Internațional Oradea.

 

Notă pentru editori:

Asociația Aeroporturilor din România (A.A.R.) reunește ca membri permanenți 15 aeroporturi civile din România,  precum și membri asociați, companii cu activități conexe domeniului de activitate aeroportuar:  ROMATSA,  societăți de proiectare și construcții,  furnizori de produse și servicii sau alte activități non-aeroportuare. Președintele Asociației Aeroporturilor din România  este  Dr. Ing. David Ciceo.

 

IMG_4991

IMG_4989

.