COMUNICAT DE PRESĂ: 17 ani AAR

vineri, 22 aprilie 2016

Astăzi, 22 aprilie 2016, Asociaţia Aeroporturilor din România aniversează 17 ani de activitate. Cu această ocazie dorim să mulţumim tuturor membrilor asociaţiei, partenerilor şi colaboratorilor noştri pentru sprijinul şi încrederea acordată în toţi aceşti ani.

Din anul 1999, de la înființare, Asociaţia Aeroporturilor din România a continuat să crească, reunind în prezent 16 aeroporturi membre şi 7 membri asociaţi, instituţii şi companii care activează în domeniul aviaţiei civile.

Prin colaborarea strânsă cu membrii asociaţiei, instituţiile publice şi alte organizaţii naţionale şi internaţionale de mare însemnătate în domeniul aviaţiei civile, Asociaţia Aeroporturilor din România joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea economică continuă a aeroporturilor din România şi a aviaţiei civile din România. Pe parcursul a 17 ani de activitate, AAR s-a dovedit a fi un partener de încredere.

Vă mulțumim pentru sprijin și colaborare și vă asigurăm de întreaga noastră considerație.